Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Venezuela – Traseul miracolelor naturale

Caracas – Puerto Ordaz – Canaima – Cascada Îngerilor – Cascada Sapo –Choroni – Chuao – Gran Roque – Insula Margarita
EUR 5440 00 EUR
pret/persoana
De la Cascada Îngerilor, la plajele Caraibilor. Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Venezuela
Vă invităm într-o călătorie inedită în nordul Americii de Sud, Venezuela, una dintre cele mai frumoase țări din lume, celebră pentru Cascada Angels, cea mai mare cădere de apă din lume, dar și pentru insulele paradisiace. Arhipelagul Los Roques este celebru pentru insulele cu plaje idilice și reciful de corali, iar Isla Margarita pentru hotelurile sale elegante. Vom degusta celebrul rom venezuelean și vom fi fermecați de arhitectura colonială a capitalei Caracas. Natura este la ea acasă, emană o puternică forţă magnetică asupra multor turişti din întreaga lume, din care sperăm să faceţi şi dvs. parte şi să trăiţi această experienţă!

Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin Venezuela

Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: Venezuela – Traseul miracolelor naturale

Info insotitor: român şi ghizi locali

Obiective natura: Canaima, Cascada Îngerilor, Insula Ratoncito, Cascada Sapo Arhipelagul Los Roques Insula Margarita

Obiective arta: Caracas: Capitoliul, Casa Amarilla, Catedrala, Panteonul Național, Distileria Santa Teresa Chuao

Obiective distractii: Degustare rom la Distileria Santa Teresa

Info tarif:

5440 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 960 EURO


tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup de minim 15 turişti; pt. 12-14 turişti, tariful se va majora cu 190 euro/pers.

Nr minim de turisti: 15

Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre Ghizi locali

Mese: Mic dejun: 12 Dejun: 4 Cină: 7 All Inclusive: 3



PROGRAM



Ziua 1. București – Istanbul
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la aeroportul Henri Coandă la ora 13:30 (în fața ghișeului de îmbarcare al companiei Turkish Airlines). Plecare spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 1040 (15:30 / 18:05).


Ziua 2. Istanbul – Caracas
  • Cazare:  Hotel Eurobuilding 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Avion Autocar
  • Descriere:  Din Istanbul vom pleca cu zborul TK 195 (02:00 / 12:45) spre Caracas, capitala și totodată cel mai populat oraș din Venezuela, situat pe țărmul Mării Caraibilor la o altitudine de 800 m. Întâlnire cu reprezentantul local și transfer pentru cazare la Hotel Eurobuilding 4* (sau similar 4*).


Ziua 3. Caracas
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Eurobuilding 4* (sau similar 4*)
  • Obiective:  turul orașului Caracas
  • Descriere:  Mic dejun. Întâlnire cu ghidul local care ne va însoți în turul orașului Caracas, bogat în istorie, cultură și arhitectură modernă. Farmecul citadelei constă în multitudinea de piețe și grădini publice printre care Piața Bolivar în centrul căreia se află statuia ecvestră a celebrului revoluționar Simon Bolivar care s-a născut aici. Printre clădirile importante pe care le vom vedea se numără Capitoliul adică Palatul Legislativ Federal situat în centrul istoric al orașului Caracas, un exemplu reprezentativ de arhitectură neoclasică, Casa Amarilla, construită în stil colonial cu o culoare galbenă distinctivă care găzduiește sediul Ministerului Afacerilor Externe al Venezuelei, Catedrala, ce datează din secolul al XVII-lea, cu o valoare istorică și culturală semnificativă, un exemplu al arhitecturii colonial, Panteonul Național, una dintre cele mai importante și simbolice clădiri din Caracas, dedicată eroilor naționali și figurilor marcante ale istoriei Venezuelei, locul unde se odihnesc rămășițele unora dintre cei mai importanți lideri ai țării, inclusiv ale eliberatorului Simón Bolivar, Primăria, un exemplu al arhitecturii coloniale spaniole, având elemente care reflectă istoria orașului, cu o fațada elegantă decorată cu detalii clasice și Muzeul colonial Quinto Anauco, unul dintre cele mai bine păstrate exemple de arhitectură colonială și stil de viață din secolele trecute. Cazare la Hotel Eurobuilding 4* (sau similar 4*).


Ziua 4. Caracas – Puerto Ordaz – Canaima
  • Cazare:  Waku Lodge (sau similar)
  • Transport:  Avion Autocar
  • Descriere:  Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul spre Puerto Ordaz de unde vom zbura spre Canaima, una dintre marile atracții ale Venezuelei, parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Parcul acoperă 800.000 km2 de vegetație luxuriantă, cu numeroase specii endemice, peste 500 specii de orhidee, fiind străbătut de râul Carrao care se deschide într-o lagună de o frumusețe copleșitoare. Culoarea apei și a spumei de la suprafață este remarcabilă, trecând prin diverse nuanțe de la roșu la roz și negru, ca urmare a descompunerii plantelor. Vom fi transferați pentru cină și cazare la Waku Lodge (sau similar).


Ziua 5. Canaima – Cascada Îngerilor – Canaima
  • Masa:  Mic dejun, dejun, cină
  • Cazare:  Waku Lodge (sau similar)
  • Obiective:  Angel Falls (Cascada Îngerilor) Insula Ratoncito
  • Optionale:  Se poate survola Cascada Îngerilor
  • Descriere:  Mic dejun matinal (cafea și snack-uri). Această zi va fi dedicată celei mai înalte curgeri de apă, Angel Falls, în traducere Cascada Îngerilor. Excursia va începe în zorii zilei când vom fi transferați cu mașinile de teren în port unde ne vom îmbarca pe canoe din lemn pentru a naviga în amonte pe Râul Carrao. Vom trece pe lângă Mayupa, „Pozo de Felicidad” și Insula Orhideelor. După aprox. 3 ore vom ajunge la Râul Churun, de unde călătoria va continua către Insula Ratoncito. De aici va începe drumeția prin pădurea tropicală, plină cu ferigi, palmieri și alte plante, ajungând în final la un platou cu o vedere fantastică asupra cascadei Îngerilor. După o scurtă pauză pentru fotografii, ne vom întoarce la Insula Ratoncito pentru dejun (inclus). Opțional se poate survola căderea de apă. Întoarcere la sfârșitul zilei cu canoe la Canaima, pentru cină și cazare la Waku Lodge (sau similar).


Ziua 6. Canaima – Cascada Sapo – Canaima
  • Masa:  Mic dejun, dejun, cină
  • Cazare:  Waku Lodge (sau similar)
  • Transport:  Autocar, ambarcațiune
  • Obiective:  Cascada Sapo
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineața vom porni spre Cascada Sapo situată în sectorul vestic al Parcului Național Canaima și foarte aproape de Laguna Canaima. Această cascadă are aproximativ 40 de metri înălțime și 120 de metri lățime având forma unui voal. Apele sale provin din Râul Carrao, ceea ce ne oferă o adevărată iluzie optică, deoarece afluentul său ne va permite să o vizualizâm ca o sursă enormă de lumină care se revarsă peste tot. De aici se pot vedea câteva tepui caracteristice din Canaima: El Venado (căprioară) şi El Zamuro (vulturul) alături de savana verde. Vom putea merge pe o potecă intermediară în porțiunea stâncoasă care ne va permite să ne deplasăm exact în spatele cortinei apelor năvalnice. După ce vom traversa pe sub El Sapo, vom putea continua până la a doua cascadă, numită „El Sapito”, de asemenea de mare frumusețe. Dar ceea ce impresionează cel mai mult acolo este culoarea chihlimbar a apelor care, combinată cu spuma și curenții, formează un spectacol care ne va oferi o experiență de neuitat. Dejun inclus. Întoarcere pentru cină și cazare la Waku Lodge (sau similar).


Ziua 7. Canaima – Caracas – Choroni
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Posada Arakemo (sau similar)
  • Transport:  Avion, Autocar
  • Obiective:  Distileria Santa Teresa
  • Descriere:  Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul de întoarcere la Caracas. După sosirea în capitala Venezuelei vom fi transferați spre Choroni, situată în imediata apropiere a lanțului muntos costier ce formează Parcul Național Henri Pittier. Cuvântul „Choroni” provine de la numele băștinașilor care locuiau în această vale la momentul venirii spaniolilor. Vom vizita Distileria Santa Teresa, una dintre cele mai celebre din Venezuela, cu o tradiție de peste două sute de ani de fabricare a romului învechit. Actualul său președinte aparține celei de-a cincea generații a familiei dedicate producției de rom. La sfârșitul sec. al XVI-lea, trestia de zahăr era deja cultivată în nordul Venezuelei. În anul 1796, contele Martin Tovar Ponte, semnatar al Actului de Independență al Venezuelei, a numit terenul în onoarea patronei spirituale „Santa Thereza”. După ce proprietatea a suferit daune cauzate de regaliști în timpul Războiului de Independență, un tânăr de origine germană Gustav Julius Vollmer Ribas, nepotul generalului José Félix Ribas, a cumpărat proprietatea și a început să producă primul rom venezuelean în 1896. După vizitarea distileriei ne vom bucura de o degustare a celebrului rom. Vom fi transferați pentru cină și cazare la Posada Arakemo (sau similar).


Ziua 8. Choroni – Chuao – Choroni
  • Masa:  Mic deun, dejun, cină
  • Cazare:  Posada Arakemo (sau similar)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Vizită Chuao
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi ne vom deplasa spre Chuao, un mic sat fondat în jurul anului 1660, la care se poate ajunge doar pe apă, cunoscut pentru plantațiile de cacao și festivalurile religioase precum sărbătoarea „Diablos Danzantes de Chuao”, o tradiție care a fost inclusă pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO. Mărginit de Marea Caraibilor la nord, Chuao este înconjurat de un lanț muntos care se estompează la orizont și este cunoscut la nivel mondial pentru producția de cacao de înaltă calitate, considerată una dintre cele mai bune și mai rafinate din lume, recunoscută pentru aroma sa distinctă și calitatea excepțională. Culturile de cacao din această regiune au o istorie îndelungată, care datează din perioada colonială. Din cauza izolării sale geografice, metodele tradiționale de cultivare și procesare a boabelor de cacao au fost bine conservate, ceea ce contribuie la unicitatea produsului final. Multe mărci de ciocolată artizanală de lux folosesc cacaoa din Chuao în produsele lor. Arborii de cacao din Chuao sunt protejați de munții din sud și mângâiați de brizele calde din Caraibe, iar solul este irigat în mod natural de trei râuri. Expertul în ciocolată Chloe Doutre Roussel numește această regiunea „una dintre bijuteriile pământului”. În acest sat vom putea vedea localnicii răspândind boabele de cacaoa în cercuri pe podeaua pieței publice, în fața bisericii albe. Vom avea șansa de a descoperi din tainele ciocolatei și vom lua dejunul la un restaurant local. Întoarcere în Choroni pentru cină și cazare la Posada Arakemo (sau similar).


Ziua 9. Choroni – Caracas – Gran Roque
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  la Hotel Pestana 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Avion, autocar
  • Obiective:  Arhipelagul Los Roques
  • Descriere:  Mic dejun. Transfer la Caracas, de unde vom zbura spre Arhipelagul Los Roques care se află la aproximativ 160 km nord de continent, compus din peste 40 de insule, din care doar câteva sunt locuite, insule cu mangrove și mici atoli care crează un peisaj de o frumusețe incredibilă. Acest arhipelag a fost declarat Parc Național în anul 1972 datorită varietății păsărilor ce sălășluiesc aici și a vietății marine. Aici se află insule ce beneficiază de protecție integrală, accesul vizitatorilor fiind interzis. Vom ateriza pe insula principală a arhipelagului unde se află și orașul omonim, Gran Roque. Casele vopsite în culori vii și farul de la final de sec. al XIX-lea dau un șarm deosebit acestui oraș. După sosire vom fi transferați pentru cină și cazare la Hotel Pestana 4* (sau similar 4*).


Ziua 10. Gran Roque
  • Masa:  Mic dejun , dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Pestana 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  -
  • Optionale:  sanctuarul țestoaselor de pe insulele Dos Mosquises
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi ne vom bucura de timp liber pentru activități individuale. Veți putea face scufundari, windsurfing, kitesurfing, înot etc.. De asemenea se poate vizita sanctuarul țestoaselor de pe insulele Dos Mosquises, stația de cercetare biologică aflată la aprox. 1 oră față de Insula Gran Roques. Aici veți putea face un tur al incubatorului de broaște țestoase marine. Dejun și cină la Hotel Pestana 4* (sau similar 4*).


Ziua 11. Gran Roque – Caracas – Insula Margarita
  • Masa:  All inclusive
  • Cazare:  Hotel Ecoland 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar, avion
  • Descriere:  Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul spre Caracas de unde vom lua avionul spre Insula Margarita, „Perla Caraibilor”, destinația ideală pentru iubitorii de plajă situată la 65 km nord de Venezuela. Insula face parte alături de insulele Coche și Cubagua din statul Nueva Esparta și a fost descoperită de Columb în anul 1498, fiind în prezent cel mai mare centru turistic al țării. Cunoscută pentru plajele sale frumoase, apele limpezi și stațiunile turistice, Insula Margarita este una dintre cele mai frumoase destinații de vacanță. Transfer pentru cazare în regim All Inclusive la Hotel Ecoland 4* (sau similar 4*).


Ziua 12. Insula Margarita
  • Masa:  All inclusive
  • Cazare:  Hotel Ecoland 4* (sau similar 4*)
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber la dispoziție pentru plajă sau alte activități individuale. Vă propunem, o excursie opțională, la Los Frailes, un grup de șapte insule situate în vecinatatea plajei El Agua pentru snorkeling și scuba diving. Cazare în regim All Inclusive la Hotel Ecoland 4* (sau similar 4*).


Ziua 13. Insula Margarita
  • Masa:  All inclusive
  • Cazare:  Hotel Ecoland 4* (sau simil
  • Transport:  -
  • Optionale:  explorarea lagunei La Restinga
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber la dispoziție pentru plajă sau alte activități individuale. Pentru cei care vor o alternativă active, recomandăm o drumeție în munții din apropierea orașului San Juan. Puteți opta de asemenea pentru explorarea lagunei La Restinga, rezervație naturală formată din păduri de mangrove străbătute de canale înguste și întortocheate. Puteți admira delfini, broaște țestoase, stele de mare, diferite specii de păsări printre care cormorani, pelicani sau papagali. Cazare în regim All Inclusive la Hotel Ecoland 4* (sau similar 4*).


Ziua 14. Insula Margarita – Caracas – Istanbul
  • Masa:  mic dejun
  • Transport:  Ambarcațiune, autocar, avion
  • Descriere:  Mic dejun. Transfer la aeroport pentru zborul spre Caracas, de unde vom pleca spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 183 (13:55 / 08:45).


Ziua 15. Istanbul – Bucureşti
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Sosire în Istanbul la ora 08:45, de unde vom pleca spre Bucureşti cu zborul TK 1039 (13:15 / 14:35).

vezi mai multe

  • transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Istanbul – Caracas și retur cu compania Turkish Airlines
  • transport continental cu avionul pe rutele: Caracas – Los Roques – Caracas, Caracas – Insula Margarita – Caracas
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale (pot suferi modificări)
  • transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • 12 nopţi cazare în hoteluri de 4* şi lodge-uri
  • mesele menționate în program: 12 mic dejunuri, 4 dejunuri, 7 cine și 3 regim All Inclusive
  • transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
  • tur de oraș Caracas cu ghid local
  • plimbare cu barca în Parcul Canaima
  • excursie la Cascada Îngerilor
  • excursie la Cascada Sapo
  • vizitarea distileriei Santa Teresa
  • taxele de intrare în rezervaţii şi la obiectivele menţionate în program
  • ghizi locali
  • însoţitor român de grup
  • asigurarea în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, alte taxe de intrare, cheltuieli personale, băuturi etc.
  • locuri preferențiale în avion
  • bacşişuri: 60 euro/pers. pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pt. bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
  • excursiile opţionale se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurări MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
  • diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice » la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti NOTĂ: Având în vedere condițiile locale, există posibilitatea de a interveni modificări în program cauzate de lipsa combustibilului, a alimentației sau retricții impuse de autorități. Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte:
  • pașaportul electronic sau pașaportul simplu valabil cel puțin 6 luni de la data încheierii călătoriei; nu se acceptă pașaportul temporar


Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • acest program poate include porțiuni din itinerariu cu un ușor grad de dificultate și prin urmare vă recomandăm să evaluați și adaptați această informație, în funcție de propriile condiții de sănătate; dacă aveți întrebări sau nelămuriri, rugăm să ne contactați pentru mai multe detalii
  • în situația în care turistul are cerințe speciale, spre exemplu, dar fără a se limita la: camere alăturate sau cu o anumită localizare, meniu special, acestea vor fi solicitate către partenerii noștri, dar nu vor fi considerate confirmate decât în măsura posibilităților de la fața locului
  • în cazul în care turistul manifestă un comportament necorespunzător în timpul circuitului, ne rezervăm dreptul de a refuza înscrierea acestuia la următoarele circuite organizate de agenția noastră; de asemenea, turistul va fi exclus din programul de fidelitate (DAL EXCLUSIVE CLUB); comportamentul necorespunzător include, dar fără a se limita la: încălcarea regulilor stabilite, comportament agresiv sau lipsit de respect față de ceilalți turiști, personalul agenției sau partenerii noștri
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor, iar cei care au achitat supliment de single pentru cazare NU beneficiază de 2 locuri în autocar
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • selectarea preferențială a locurilor în avion, în cadrul rezervărilor de grup, este de cele mai multe ori supusă unor reguli stricte și diferă de la o companie aeriană la alta (se percep costuri suplimentare sau nu este acceptată și/sau se poate face numai cu un anumit timp în avans etc.). Ulterior achitării unei sume pentru un loc preferențial în avion, compania aeriană poate modifica fără preaviz tipul de avion și ca atare se modifică configurația locurilor în avion, respectiv a locului prerezervat/achitat de către turist; pentru aceste situații nu suntem răspunzători și ne oferim doar sprijinul să intermediem un dialog cu compania aeriană ce nu garantează și soluționarea situației
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei (sau în euro/usd față de moneda/monezile în care este lansat programul turistic) la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Cautarea dumneavoastra va returna tarife si conditii de plata si anulare informative diferite, provenite de la hoteluri si multi alti parteneri locali sau internationali si de aceea pentru acelasi tip de camera tarifele si conditiile de plata si anulare sunt diferite. Tarifele si disponibilitatea sunt valabile daca se transmite o solicitare de rezervare in momentul efectuarii cautarii si pot suferi modificari daca solicitarea de rezervare se finalizeaza ulterior! 𝐀𝐓𝐄𝐍𝐓𝐈𝐄 ➪ Toate reducerile de pret sunt deja aplicate! ➪ Operatorul de Transport si orarul afisat pot suferi modificari operationale ulterioare! ➪ Sistemul de rezervare 𝐍𝐔 confirma mai putin de 5 nopti de cazare‼

Optiuni

Servicii
Perioada
Detalii
Pret
Tarif camera single
- 1 adult
27 Mar - 11 Apr, 2025
EUR640000EUR
Tarif camera dubla
- 2 adulti
27 Mar - 11 Apr, 2025
EUR1088000EUR
Solicita oferta